De ce ai vrea să înveți să cânți la pian?

Maini pe claviatura

Fiindcă pianul este cel mai accesibil instrument și se poate aborda de la vârste timpurii. Singurul lui dezavantaj este că nu-l putem lua cu noi peste tot. La pian poți cânta piesele tale preferate foarte repede, te relaxezi, te deconectezi, te bucuri de sunete și armonii.

Atingi claviatura si sună bine, ca prin magie. Să tot stai și să cânți! Spre deosebire de instrumentele cu arcuș (vioară, violă, violoncel, contrabas), prin atingerea clapelor, sunetul se produce la înălțimea corectă și nu suntem nevoiți să căutăm sunetele pe corzi. De aceea chiar de la primele ore elevii pot învăța fragmente muzicale celebre și exerciții melodioase.

Poziția la instrument este una anatomică: spatele este drept (cel puțin noi așa îi instruim pe elevi, chiar dacă ei au tendința de a sta altfel), brațele sunt relaxate pe claviatură, picioarele sprijinite pe podea (sau pe un înălțător, în cazul celor mici).

Îți dezvolți atenția distributivă: citești notele muzicale în cheia sol concomitent cu cele din cheia fa. Este ca și cum ai citi câte două versuri deodată dintr-o poezie. Iar cuvintele suprapuse nu au aceeași lungime, nu au aceeași semnificație, nu au aceeași rimă și intonație. Pare imposibil, nu-i așa? Tradus în limbaj muzical ar fi așa: mâna dreaptă cântă deodată cu mâna stângă, dar notele, ritmul, expresivitatea și greutatea brațului diferă. Adaugă la acestea și folosirea picioarelor. Da! Vei „cânta” și cu picioarele, la propriu! Dar nu pe claviatură ci la pedalele pianului. Practic vei face cel puțin 12 lucruri diferite în același timp. Asta da provocare!

Devii mai inteligent. De ce? Semiotica muzicală are la bază elemente matematice, progresii logice, rapoarte numerice. Datorită inventatorilor teoriei muzicale (Zarlino, Guido d’Arezzo) cei care studiază muzica își dezvoltă abilitățile de raționament abstract, care sunt esențiale pentru matematică și știință. După ore și ore de matematică la școală, încă puțină matematică muzicală nu strică, nu-i așa? Alte cercetări au descoperit că IQ-ul unui om poate crește cu până la 7 puncte prin simpla studiere a unui instrument muzical (chiar și în scop recreativ).

Te relaxezi. Muzica îți oferă o stare de calm, te ajută să te deconectezi și te încarcă pozitiv. În pandemie mulți elevi și-au găsit liniștea în fața pianului, studiind tacticos. Sperăm să le aducă mângâiere în toate momentele vieții. Elevii adulți ne-au spus că, atunci când studiază, reușesc să se deconecteze de la problemele lor zilnice și pianul devine o oază de liniște pentru minte și suflet.

Devii încrezător. Cântatul la un instrument muzical te ajută să îți dezvolți încrederea în propria persoană. Fiecare element nou însușit, trecerea de la o piesă la alta, cântatul pe scenă, te fac să devii încrezător. Studiezi și, în scurt timp, vezi rezultatele!

Îți îmbunătățești memoria. Atunci când cânți la un instrument folosești ambele emisfere ale creierului, ceea ce mărește capacitatea memoriei.

Îți îmbunătățești capacitatea de concentrare. Pentru a învăța o piesă muzicală depui un efort de concentrare asupra calității sunetelor, a intensității, a tempo-ului, ritmului. De asemenea, interpretarea în grup antrenează cu atât mai mult capacitatea de concentrare, de vreme ce este necesară și ascultarea activă a sunetelor emise de ceilalți muzicieni și adaptarea ritmului propriu în funcție de acestea. Din acest motiv, muzicienii au atât atenția cât și atenția distributivă, foarte dezvoltate.

Înveți să ai răbdare. Nimeni nu a învățat să cânte la un instrument peste noapte. Necesită timp și efort și îi ajută pe elevi să înțeleagă că, dacă vor să învețe bine un lucru, trebuie să fie perseverenți și să aibă răbdare, două calități extrem de importante pentru obținerea succesului în viață.

Dacă acest instrument pentru tine, nu ezita să completezi formularul de înscriere. Cursul durează 50 de minute pentru adulți și copii de minim 6ani, respectiv 25 de minute pentru copiii cu vârsta mai mică de 6 ani.

Te așteptăm cu drag la sediul nostru pentru a începe lecțiile!

Formular de înscriere

[contact-form-7 id=”fc3d4aa” title=”Contact form 1″]

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top